Trei jucători „blocați” de FCSB. Au venit cu mari speranțe, dar au căzut în dizgrația lui Becali și nu mai pot semna cu altă echipă: „Nu poți câștiga titlul cu ei”

Trei jucători
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a fost destul de activă în acest sezon pe piața transferurilor, dar nu toate mutările au fost neapărat reușite. Unii jucători au fost aduși doar pentru a nu semna cu alte cluburi din Liga 1 Betano, în timp ce alții au intrat în dizgrația patronului Gigi Becali și acum prind tot mai greu echipa.

În noul an, Alexandru Stan nu a evoluat nici măcar un minut. Adrian Stoian a fost adus cu eticheta de vedetă, a evoluat la Călărași, dar mai apoi a fost scos de pe radarul lui Teja. De către cine? Știți prea bine. Mai e și Hristo Zlatinski, care și-a reziliat contractul cu FCSB, dar care până în vară are șanse mici să mai joace la vreo echipă.

Ce au în comun cu toții? Au evoluat deja la două echipe în acest sezon, astfel că ar mai putea pleca doar într-un campionat care se desfășoară pe durata unui an calendaristic. ProSport vă prezintă situația fiecăruia dintre cei menționați mai sus.

Alexandru Stan

Fundașul stânga în vârstă de 30 de ani a venit într-un suflet la București, după ce a fost contactat de FCSB. Prima oară nu i-a venit să creadă. A recunoscut-o chiar el, la prima sa conferință de presă susținută în Berceni: „A fost o surpriză plăcută acest transfer. Ieri eram pe drum spre Giurgiu și am fost sunat de domnul Argăseală, care mi-a zis să vin la București. Discuția despre transfer a durat fix două minute, nu era mare lucru de lămurit. Mă așteptam să ajung aici pentru că în ultimele trei sezoane am jucat foarte bine, eram și căpitanul echipei Astra„, spunea Stan, pe 18 august.

Între timp, lucrurile s-au complicat pentru Stan. După o serie de evoluții modeste, a scăzut în ochii patronului. Finalul lui 2018 a fost de coșmar pentru el. După succesul cu FC Botoșani, 3-1, Becali l-a mitraliat: „Stan crede că e la Teatrul Boema. El crede că e la teatru, nu la fotbal. El dă loburi la mișto, ca la tenis. Ești la tenis, mă? Stan parcă e pe faleză, undeva la plimbare, parcă nu e pe teren. Nu poți să câștigi titlul cu astfel de jucători. Eu aș juca cu Mihai Roman fundaș stânga. Rusescu a dat gol din lob, nu a dat pasă la adversar”. Apoi a urmat eșecul cu CFR Cluj, care i-a fost fatal lui Nicolae Dică.

În acest an, Alexandru Stan a văzut din fața televizorului remiza cu Dunărea Călărași, iar cu Hermannstadt și Concordia Chiajna a rămas pe bancă. Rămâne de văzut când va decide Mihai Teja să-i acorde o șansă. Conform Fanatik, Alexandru Stan s-a aflat pe lista lui Edi Iordănescu în această iarnă, dar până în vară nu mai poate juca la altă formație din Liga 1 Betano. Doar la Astra Giurgiu sau la FCSB. Managerul Gazului ar fi putut să-l transfere și să-l folosească tocmai la vară, dar această opțiune nu avantaja pe nimeni.

Adrian Stoian

După zece ani petrecuți în Italia, Adrian Stoian a ales să vină la FCSB pentru a avea șanse mai mari de a prinde echipa națională. Doar că FCSB nu pare soluția câștigătoare pentru Stoian. Cu peste 200 de meciuri oficiale în Italia (Serie A + Serie B), Stoian a intrat în parapet de la primul viraj.

A debutat la Călărași, în remiza cu Dunărea, scor 1-1. Obișnuit să joace în flancul stâng, în tridentul ofensiv, Stoian a fost pus la închidere, lângă Nedelcu. A dezamăgit, iar Becali nu l-a menajat: „Cu cine să iei titlul? Cu ăla din Itlia? Nici nu știam cine e”.

Recent, Becali a vorbit din nou despre situația lui Stoian: „Pe mine m-a dezamăgit Stoian, da, dar e problema lui Teja. Trebuie să-l mai verifice el. De fapt, o să-i verifice pe rând. Cu Voluntariul, probabil, îl veți vedea, pentru că mi-a spus Mihai că face o rotație până când va cristaliza 11-le de bază”. Așadar, din vedeta perioadei de mercato, Stoian ar urma să mai joace doar în meciurile în care titularii trebuie să fie odihniți.

După evoluția modestă de la Călărași, Stoian a fost lăsat pe bancă în acel 3-0 cu Hermannstadt. Chiar dacă meciul s-a jucat fix de ziua lui. Cu Concordia Chiajna nici măcar n-a mai prins lotul.

Hristo Zlatinski

Nemulțumit că nu mai primește suficiente șanse la Craiova, bulgarul a cerut să fie lăsat să plece. A fost la un pas să ajungă la Dinamo, după ce Mahlangu a semnat cu Ludogoreț, dar Gigi Becali l-a deturnat din drum. „Dacă nu l-am luat pe Nistor, l-am luat pe Zlatinski. Iau mijlocași până găsesc unul care să-mi placă mie. O să iau 20 de mijlocași până găsesc unul care să-mi placă mie. Pe el îl iau ca să nu-l transfere Dinamo”.

Nu a durat mult până când Becali a ajuns să regrete transferul: „Lui Zlatinski o să-i dau niște bani să plece. Nu mai e nici rezervă, am greșit cu el. Îmi pare rău că l-am luat”. Doar că fotbaliștii sunt oameni, nu fotolii. Nu există un motiv obiectiv pentru care Zlatinski a ajuns la FCSB, dar acest transfer i-a blocat revenirea la Botev Plovdiv. Fosta sa echipă l-a contactat, însă până în vară nu poate semna cu altă formație aflată în plin sezon.

Zlatinski și-a reziliat contractul cu FCSB, a scăpat de Becali, dar pentru moment nu mai poate juca fotbal. Cinci meciuri a jucat Zlatinski la FCSB. Problema e că Zlatinski are 34 de ani, iar cele șase luni de inactivitate își vor spune cuvântul.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×